Reguli de Aur

De notat în calendar: în perioada 10-14 octombrie 2018 are loc festivalul studenţesc naţional Medifun, cel mai mare proiect al Ligii Studenţilor din Târgu Mureş, un festival unic în tară!

De citit cu precauţie: amfiteatre pline, cursuri în chineză, cărti groase, caiete subliniate, profesori exigenţi, colegi  obositori, teste gârlă , sesiune lungă, examene grele, restanţe multe, nopţi albe… e o listă fără sfârşit pentru care trebuie să te pregăteşti sufleteşte încă de la începutul anului iar Medifun este remediul perfect, doza de energie pozitivă de care ai nevoie pentru a face faţă întregului an universitar.                                                                                                                      Toată lumea ştie că studenţia este cea mai mişto perioadă din viaţă, aşa că nu poţi rata cel mai mare festival dedicat acesteia! Indiferent dacă încă nici nu ţi-ai luat bacul, doar ce ai intrat în anul I sau dacă ai ieşit de pe băncile şcolii deja de mult, poţi trăi alături de noi momente pline de emoţie specifică studenţiei timp de 5 zile magice.

Reguli de urmat pentru cei pregătiţi de provocarea Medifun 2018:

  • Să îţi alcătuieşti o echipă de oameni de încredere, disponibili la orice oră din zi sau din noapte
  • Să fii pregătit să îţi pui imaginaţia la încercare
  • Să fii dispus să ieşi din zona ta de comfort pentru că noi îţi vom pregăti cele mai neconvenţionale  probe, demne de orice film American despre iniţiere in frăţie.
  • Să te bucuri de muzica bună pe care o oferă lineup-ul nostru generos. Vom menţiona doar câteva nume, suficiente să te facă să fierbi de nerăbdare:

-Viţa de vie

-CTC

-Şue Paparude

Sună bine, nu?

  • Să dai tot ce ai mai bun, să lupţi cu toate forţele pentru ca echipa ta să ajunga pe podium anul acesta!
  • Să nu ratezi nici o ocazie de a-ţi face prieteni noi
  • Să fii prezent la fiecare party şi să nu pierzi nici un răsărit memorabil
  • Şi nu în ultimul rând să vi cu mult chef de distracţie -> #GoFunYourself

 

Leave a Reply